5 recomandări la cheie pentru șoferii începători

5 recomandări la cheie pentru șoferii începători

Proverbul spune: “Nimeni nu s-a născut învățat”.
Dragii noștri elevi sau viitori elevi și dragi începători. Venim să vă propunem câteva sfaturi utile pentru a ajunge de la un proaspăt șofer la unul cu experiență:

1. Ascultă-ți instinctul! Impune ritmul tău! Știm cu toții că de multe ori șoferii începători pot fi priviți urât în trafic și pot fi chiar ținta unor miștouri sau înjurături mai puțin plăcute. Claxoane, vorbe grele, știți voi… Pentru a merge mai repede, pentru că au uitat să semnalizeze, pentru că le ia mai mult timp o parcare. Important este să-ți impui ritmul. Nu ceda la insistențele celor agresivi, nu te intimida, rămâi stăpân pe tine. Odată intimidat, te vei panica și probabil vei face și mai multe greșeli.
Așadar, impune-ți ritmul și nu-ți pierde cumpătul!

2. Cunoaște-ți mașina! Obișnuiește-te cu dimensiunile mașinii pe care o conduci, exersează în parcarea din curte sau de la bloc, circulă cu prudență până vei simți că autoturismul îți vine ca o mănușă. Acest lucru te va face să capeți încredere în tine și o mai mare ușurință pentru a face față unui trafic îngreunat sau aglomerat.

3. Întreținerea mașinii! O mașină are nevoie de întreținere periodică, dacă vrei să funcționeze optim. Verifică des presiunea și starea anvelopelor! Atenție la filtrele de polen și ulei. Nu uita să verifici periodic nivelul uleiului. Iar dacă nu vrei să primești vreo amendă, ai grijă să nu-ți lipsească triunghiurile de siguranță, vesta reflectorizantă și trusa de prim ajutor din portbagaj.

4. Siguranță la volan, înainte de toate! Știi care este sau mai ții minte prima lecție de la școala de șoferi? Reglează-ți oglinzile! S-ar putea ca, la început, din grabă, să uiți acest amănunt extrem de important. Cu timpul, va deveni un gest reflex, la fel ca purtatul centurii de siguranță!

5. Nu copia lucrurile greșite de la ceilalți șoferi, fie ei și cu experiență! De exemplu: nu purta niciodată centura de siguranță legată pe la spatele tău! Mulți fac această greșeală care îi poate costa viața! În caz de accident, centura se va tensiona și va acționa ca o praștie. Air-bag ul se va deschide, considerând că porți centura corect, astfel încât vei fi aruncat cu o forță violentă în acesta.

Cu multă atenție și respectând sfaturile bune, vei trece peste această perioadă de început. Știm, orice început este greu, dar depinde de noi să îl facem cât mai ușor cu putință.

Până la viitorul articol, îți urăm drum bun și cât mai liber!

PS: Iar dacă ți s-a părut util acest articol, nu uita să dai SHARE pentru a-l face să circule și să ajungă la cât mai mulți începători.

No Comments

Post A Comment