De ce am nevoie pentru a obține permisul de categorie C, CE?

De ce am nevoie pentru a obține permisul de categorie C, CE?

Meseria de șofer profesionist este foarte căutată în zilele noastre deoarece este, în general, și bine plătită. Pentru a deveni șofer profesionist trebuie să obții permisul auto categoria C, iar pentru a avea acces la un job de top în sectorul transporturilor este indicat să deții și subcategoria E.

Categoria CE definește un ansamblu de vehicule alcătuit dintr-un vehicul trăgător din categoria C și o remorcă ori semiremorcă cu masa maximă autorizată mai mare de 750 kg.

Cursurile pentru obținerea categoriei CE se pot face doar după vârsta de 21 ani, sau cu cel mult 3 luni înainte de a împlini 21 ani.

Pentru a putea începe cursul în vederea obținerii permisului auto CE, vei avea nevoie de câteva acte:

  • Fișa medicală tip pentru examenul auto
  • Testul psihologic
  • Cazierul judiciar

Odată obținute aceste acte, poți începe cursurile teoretic și practic la școala de șoferi.

La finalul orelor de pregătire practică, vei putea să depui dosarul pentru examinare în vederea obținerii permisului auto C, CE la Serviciul de Circulație. Acest dosar trebuie să conțină următoarele documente:

  • Copie act de identitate
  • Copie permis de conducere
  • Cazier judiciar
  • Taxă de eliberare a permisului auto, plătită la CEC, Poșta Română și la orice punct pay point
  • Fișa de școlarizare pe care o eliberăm gratuit la absolvirea cursurilor
  • Cererea de examinare

Dar lasă dosarul în seama noastră, te ajutăm cu toate actele pentru ca tu să te poți ocupa liniștit de studiu și exersare.

Examenul pentru categoria C, CE constă în 2 probe, ca și cel pentru categoria B: o probă teoretică și una practică, pe traseu.

Proba teoretică examen C

Proba teoretică este sub forma unui test grilă cu 26 de întrebări, pe durata a 30 de minute, iar pentru a fi admis, trebuie să răspunzi la minim 22 dintre ele. Testul grilă se susține pe calculator, la fel ca și în cazul obținerii permisului categoria B. Noi te vom pregăti foarte bine la nivel teoretic, pentru a nu pica această probă – reprogramarea se face după minimum 15 zile.

Proba teoretică examen E

Pentru categoria E, sunt 11 întrebări, iar pentru a fi admis, trebuie să răspunzi la minim 9 dintre ele, pe durata a 15 minute.

Proba practică conform Ordinului MAI nr268/2010 constă în efectuarea unor manevre de conducere a vehiculului pe drumurile publice. Același Ordin stabilește faptul că proba practică se poate desfășura atât în localitate, cât și în afara localității.

Durata probei practice pentru categoria C, CE este de 45 de minute.

Pentru a fi declarat admis la proba practică trebuie să nu însumezi mai mult de 20 puncte de penalizare.

În cazul în care nu vei fi declarat admis, te vei putea reprograma pentru a susține proba practică după cel puțin 15 zile.

Te așteptăm să te înscrii la cursurile noastre pentru obținerea permisului de conducere C, CE!  Pentru mai multe informații direct de la instructorii noștri, contactează-ne la numărul de telefon 0751.382.711.

 

No Comments

Post A Comment